“Copiii văd în părinți trecutul, părinții văd în copii viitorul”, spune A.S. Makarenko într-un citat, dar oare ce impact poate avea trecutul adulților asupra viitorului copiilor?

A fi copil, pentru un viitor adult poate însemna nostalgie, pentru un altul poate însemna traumă, iar prezența ABUZULUI în copilărie reprezintă una dintre cauze.

Într-un mediu sănătos, jocul și jucăriile sunt parte din dezvoltarea și amuzamentul copilului.

Prin joc copilul manipulează mediul înconjurător, învață să fie autonom, capătă încredere în propriile forțe, creează o relație de apropiere și iubire prin interacțiunea cu părinții și învață cum să gestioneze, la nivel simbolic, anumite situații sociale (de negociere, își exersează și dobândește rolurile sociale, etc.). 

Însă, în mod atipic, dar cât se poate de prezent, pentru aproape 15.000 de cazuri (raportate în 2018), lumea copilăriei este deformată sub influența ABUZULUI. În această situație, copilul devine o “jucărie” controlată de către ABUZATOR, pentru satisfacerea propriul joc vicios, psihologic. Structura jocului pe care acesta îl impune este bazat pe un scenariu preluat din copilăria personală, în care ABUZATORUL a trăit, la rândul său, trauma de a fi ABUZAT. Refacerea scenariului are rolul simbolic de a oferi confort psihologic unui ”copil” căruia nevoile psihologice nu i-au fost satisfăcute ori au fost încălcate, dezvoltând un tip de atașament dezorganizat.

Punerea în fapt a unui act de abuz este o încălcare a legalității, asemenea agresiunii, dar diferită de aceasta prin faptul că este comis de o PERSOANĂ CUNOSCUTĂ (un apropiat: frate, prieten, coleg, profesor, șef ori chiar un părinte).

ABUZUL poate îmbrăca mai multe forme:

1. ABUZUL FIZIC: se bazează pe vătămarea corporală ce are ca obiectiv producerea suferinței;
2. ABUZUL EMOȚIONAL: este fără atingere fizică și constă în umilire verbală şi/sau non-verbală, intimidare, amenințare, respingere (refuz de a recunoaște valoarea cuiva), terorizare, izolare (interzicerea interacțiunii cu alte persoane), corupere (convingerea cuiva să facă lucruri ilegale ori imorale), degradare (umilirea, deprivarea de demnitate);
3. ABUZUL SEXUAL: reprezintă implicarea unui copil sau adolescent minor, dependent de figura părintească, imatur din punct de vedere psiho-sexual, în activităţi sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violenţă sau seducție, nefiind potrivite pentru vârsta ori pentru dezvoltarea sa psiho-sexuală.

HĂRȚUIREA SEXUALĂ  este o formă de abuz, dar fără atingere, care se rezumă la propuneri verbale singular sau repetate.

• NEGLIJAREA: este o formă de ignorare a nevoilor cuiva cu bună știință și poate fi regăsită în câteva forme: neglijarea alimentară, neglijarea vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, educaţională  emoţională

Cea mai gravă formă de neglijare este părăsirea copilului, abandonul.

Oamenii care au fost victimele unui abuz percep lumea deformat, iar pe baza acestor percepții își modelează cognițiile, atitudinile, convingerile într-un mod disfuncțional: de la “a fi cu ochii în patru”, până la a crede cu toată puterea că ceilalți îi vor umili și trata rău sau chiar până la a se simți îndreptățiți să devină ABUZATORI. Trauma trăită se imprimă la toate nivelurile dezvoltării, biologic-psihologic-social, și poate avea consecinţe imediate, pe termen scurt, dar și pe termen lung asupra viitorului adult (care pot fi ușor sesizabile în relațiile intime, manifestarea abilităților de parenting, găsirea și menținerea unui loc de muncă stabil).

Consecințele abuzului:

• La nivel biologic, în plan fizic, se poate remarca apariția unor boli sau chiar a dizabilităților (nemaivorbind de deces, care este o consecință extremă);
• La nivel social, trauma imprimată aduce cu sine dezvoltarea unui atașament dezorganizat, stimă de sine scăzută;
• În sfera cognitivă, sunt resimțite dificultăți în învățare sau chiar abandon școlar, dezvoltare cognitivă și motorie întârziată, comportament sexual inadecvat vârstei, depresie ori chiar ideație de suicid;
• La nivel psihologic, se pot observa agresivitate îndreptată împotriva persoanei însă și/sau împotriva celorlalți, nesiguranță, pasivitate.