Gândirea pozitivă
14 februarie 2020
Sfaturi pentru parinti de la copilul lor
15 februarie 2020“Ce este, de fapt, psihoterapia?”, sunt întrebată deseori în cabinet. “Care este deosebirea dintre consilierea psihologică, psihoterapie și psihiatrie?” “Psihoterapia funcționează?” Și ar mai exista, totuși, o întrebare esențială: „Psihoterapia este știință aplicată, tehnologie sau artă?”
Luminița Lișcă
Pentru publicul larg, se poate spune că psihoterapia este un domeniu situat la granița dintre medicină și psihologie, utilizată de un psihoterapeut cu formare de specialitate cu scopul de a ajuta un client/pacient cu privire la problemele sale de viață.
În mod tradițional, intervenția terapeutică poate cuprinde un număr de 10 – 20 ședințe, în funcție de spectrul clinic al simptomatologiei cu care se prezintă clienții la cabinetul de psihoterapie.
Din punct de vedere al metodelor de tratament, psihoterapia este o intervenție psihologică asupra persoanei realizată prin mijloace și metodologii specifice ce țin de un cadru clinic și teoretic și care urmărește, pe de o parte, diminuarea sau înlăturarea unor simptome sau comportamente maladaptive și, pe de altă parte, reechilibrarea prin modificarea cauzelor acestor simptome/tulburări și, uneori, prin restructurarea personalității. Tratamentul include metode și tehnici din domeniul psihoeducațional și de identificare a gândurilor și credințelor iraționale. În funcție de diagnosticul identificat și individualizat, pot fi folosite tehnici de respirație, de relaxare, hipnoză, restructurare comportamentală și cognitivă a gândurilor și concepțiilor iraționale despre situația trăită.
Psihoterapia este o alternativă la construcția psihologică a pacientului, care oferă posibilitatea creării unei “noi hărți” ce îi permite acestuia să găsească alternative la căile inițiale ce păreau că nu duc nicăieri sau să descopere alte posibilități. Cu toate acestea, psihoterapia este posibilă pentru că ea nu-și propune în mod necesar să schimbe “realitatea” persoanei, ci imaginea acestei realități, această realitate incluzând gândurile ori schemele cognitive.
Shakespeare spunea, foarte frumos, în stilul său unic, că: “Lucrurile nu sunt bune sau rele, gândurile noastre le fac astfel”.
În practica clinică, foarte importantă și, în același timp, de dorit, este combinaţia între intervenţia psihoterapeutică şi cea farmacologică, sporindu-se astfel eficienţa actului terapeutic. Intervenţia farmacologică este însoţită de o reducere mai rapidă a simptomatologiei, în timp ce intervenţia psihoterapeutică este însoţită de o reducere mai lentă, dar cu riscul recăderilor mai mic.
Aportul specialistului la succesul psihoterapiei este crucial. Psihoterapeutul este cel care propune un model teoretic şi o manieră de abordare a problemelor vieţii accesibile oricui.
“Psihoterapeutul este asemenea unui spectator la un film al cărui scenariu a fost scris de mai mulţi autori: pacienţii săi, care exprimă “pe ecran” diferite experienţe intime. Departe de a fi doar un spectator impasibil în faţa destinului celorlalţi, psihoterapeutul este, înainte de toate, un actor care îl ajută pe pacient să modifice scenariul repetitiv în care a căzut captiv” .(Jean Cauttraux).
