
DE CE PSIHOTERAPIE?
14 februarie 2020“Mergi încrezător acolo unde te duc visele tale. Trăiește-ți viața pe care ți-ai imaginat-o. Aspirațiile noastre sunt și posibilitățile noastre. ” - Samuel Johnson (1705 – 1784)
Luminița Lișcă
“A privi partea plină a paharului” și a te raporta pozitiv la propria viață dă naștere unei gândiri mai bune, pline de speranță, ceea ce implică abilitatea de a rezolva probleme, de a soluționa și de a descoperi noi modalități pentru atingerea obiectivelor noastre.
Fericirea este mult mai ușor de atins atunci când pornești la drum în fiecare zi cu gânduri pozitive. Gândirea plină de speranță este construită de judecata noastră, de capacitatea noastră de a porni de la ideea că ne putem atinge obiectivele pe care ni le-am propus și că le vom atinge. Este suficient să facem mici modificări în modul în care privim întâmplările din viața noastră și viața în general. Viața reală este o sumă de emoții pozitive ori negative. Ceea ce este cu adevărat important este ca emoțiile pozitive să le depășească pe cele negative.
Bucuria, plăcerea, împlinirea, încântarea, veselia, uimirea, dorința, satisfacția, iubirea și evident fericirea, sunt doar o parte din emoțiile pozitive care alcătuiesc gândirea pozitivă.
Emoțiile pozitive deschid mintea, ne fac mai buni, ne ajută să gândim mai bine, ne ajută să ne dezvoltăm, să căpătăm mai multe abilități și să ne construim resurse care pun bazele unor emoții pozitive viitoare.
Este important să fim deschiși la dezvoltare personală, la învățare continuă, la acumulare de experiențe noi și la avea o gândire flexibilă. Să renunțăm la gândirea rigidă. Să aflăm cine suntem, ce ne dorim, care ne sunt nevoile, interesele, cum ar putea ca viața noastră să fie mai bună, mai sigură, mai împlinită.
Gândirea pozitivă poate fi sporită prin a fi autentici, a ne simți bine “în pielea noastră”, a ne da voie să strălucim și să ne arătăm adevărata fire, a ne face timp pentru familie și prieteni, a fi în compania altor oameni de la care să avem ce învăța, a face acte de caritate și, foarte important, a deveni mai buni cu ceilalți.
Și nu în ultimul rând, să apreciem ceea ce avem și să fim recunoscători pentru ceea ce este bun în viața noastră!