
Din viața. A mea. Viața mea de psihoterapeut.
19 februarie 2020Abuzul în copilărie
13 octombrie 2020Spaima intensă cauzată de pericolele reale este echivalentul atacului de panică.
Luminița Lișcă
Putem fi cu simţurile treze sau adormite şi, tot la fel de bine, putem fi în stare de alertă sau calmi, aceste stări reprezentând modalităţi de adaptare. Într-un fel, acestea sunt "stări de pregătire" a organismului, care fac posibilă adoptarea strategiei celei mai potrivite în faţa unei situaţii neobişnuite. De exemplu, dacă suntem înspăimântaţi, suntem gata să fugim în cazul în care situaţia devine periculoasă.
Se poate spune că tulburarea de panică este "teama de teamă".
Etiologia tulburării de panică nu se cunoaşte.
La instalarea panicii contribuie mai mulţi factori şi încă nu sunt disponibile teste biologice care să confirme existenţa afecţiunii. Putem spune că atât existența unei predispoziţii genetice, cât şi factorii familiali din perioada copilăriei sunt la fel de importanţi.
Senzaţiile fizice asociate cu anxietatea - senzaţiile de slăbiciune sau de ameţeală, de inimă grea ori de dispnee, durerea toracică - sunt percepute drept consecinţe cumplite (voi leşina, voi avea un atac de cord, nu mai pot să respir), ceea ce va conduce la urmărirea exagerată a senzaţiilor, la intensificarea activităţii sistemului nervos simpatic, la amplificarea senzaţiilor fizice şi agravarea anxietăţii, totul generând, în final, atacul de panică.
Panica poate fi determinată de evenimente traumatice, de excesul de cafeină, de abuzul sau întreruperea consumului de droguri ori de alcool, dar și de hiperventilația prelungită.
Se poate spune că, din cauza caracterului imprevizibil al atacurilor de panică, persoanele diagnosticate cu tulburare de panică, în special dacă prezintă şi agorafobie, duc o viaţă plină de restricţii, prin evitarea situaţiilor enumerate mai sus. Ei îşi limitează, astfel, zona de confort, ajungând până la se izola în casă sau vor recurge la consum de alcool sau sedative. De asemenea, atacurile de panică pot fi și nocturne, în perioada de tranziţie spre somnul profund şi pot fi mai severe decât cele diurne.
Pacienţii cu tulburare de panică apelează frecvent la serviciile medicale, au un nivel social şi o capacitate de muncă alterate, iar calitatea globală a vieţii lor este precară. Ei își iau o mulțime de măsuri de precauție pentru a evita apariția unui atac de panică și de aceea, este foarte posibil ca ei să nu învețe niciodată faptul că atacurile de panică nu au consecințe catastrofice și, chiar mai mult, este posibil ca ei să considere că aceste comportamente le vor oferi siguranță.
Persoanele cu tulburare de panică pot apela la diverse comportamente de siguranță care le oferă o posibilitate alternativă de a scăpa sau de a evita o situație ori un eveniment în care s-ar aștepta să sufere un atac de panică. Toate comportamentele de evitare sau de evadare numite generic comportamente de siguranță, îi ajută pe pacienți să tolereze situațiile anxiogene prin scăderea anxietății, ceea ce îi încurajează să mențină aceste comportamente. Acest cerc vicios îi împiedică să învețe că atacurile de panică nu sunt periculoase, ba dimpotrivă, le întăresc convingerea că acestea trebuiesc evitate.
Vestea bună este că tulburarea de panică poate fi tratată.
Pacienţilor diagnosticați cu atac sau tulburare de panică li se poate introduce în planul de tratament atât tratament medicamentos, care este stabilit de către medicul psihiatru, cât și tratament psihoterapeutic. Aceste două tipuri de tratament pot fi efectuate concomitent, însă și separat. Rolul intervenției psihoterapeutice este de a aduce schimbarea la toate nivelele de dezvoltare și funcționare a ființei umane, la nivel cognitiv, dar și comportamental.