CE SPUN CLIENTII MEI

Testimoniale

E.S., 24 ani


“Când am luat decizia de a merge la psiholog, aveam un nivel ridicat de anxietate și o stimă de sine scăzută. Credeam că toate gândurile negative se învârt în jurul meu. Nu vedeam nimic pozitiv, care să îmi ridice moralul. De teama de a nu pica într-o depresie, am sunat pentru o programare. Am avut mari emoții, în prima zi. Nu știam dacă o să mă descurc să ofer explicații și să exprim în cuvinte starea pe care o simțeam în acea perioadă. Practic nu știam dacă o să pot să vorbesc. Însă Lumi (pentru că așa am stabilit de comun acord să îi spun) m-a primit cu cel mai mare și călduros zâmbet. Discuția a decurs atât de natural, încât nici nu știu când s-a scurs timpul. A urmat o perioadă cu întâlniri săptămânale la care abia așteptam să ajung. Plecam de acolo mai bine dispusă, gata să îmbrățișez gândurile și lucrurile pozitive din viața mea. Lumi mi-a redat creioanele colorate pentru a desena și alte perspective situațiilor cu care mă confrunt. Mulțumesc, Lumi!”

A.C., 35 ani


"De cate ori nu se intampla sa fim prinsi intre cotidian si mici momente de bucurie alaturi de persoanele iubite din viata noastra, insa omitem un lucru fundamental: ancora cu noi insine. Treptat ne pierdem micile bucurii, uitam sa apreciem ce ni se intampla, sa invatam, sa descoperim si sa ne descoperim, uitam sa traim viata in plenitudinea ei. Luminita este omul alaturi de care nu te pierzi, oaza de liniste in care iti pui ordine in ganduri, te ancorezi mai puternic cu radacinile tale: sufletul si mintea ta. Existi, stii si simti asta, iar perspectiva ta se schimba fundamental, intelegi cat de mult ai cautat fericirea si cat de aproape este de tine. Luminita devine o ramura a existentei tale, un copac puternic si fericit, care se transforma cu fiecare anotimp".

R.D., 29 ani


“In momentul in care am trecut pragul cabinetului si am cunoscut-o pe Lumi eram cu psihicul la pamant din cauza tulburarilor de anxietate, dupa maxim 5 sedinte de consiliere deja plecam de la cabinet cu ceva ce nu mai intrezaream de foarte mult timp...speranta. Acum deja simt ca psihicul meu si-a dat restart-ul mult dorit si ma pot bucura din nou de viata.”

Andreea


"Este o garantie ca vei pleca din cabinetul Luminitei mai calm, mai increzator si mai pozitiv decat ai intrat. Iti multumesc pentru vibe-ul asa frumos si energia pozitiva molipsitoare. I-am spus si ei si ma repet, ma simt norocoasa si recunoscatoare ca am cunoscut-o, si oricine va colabora cu ea va intelege exact la ce ma refer."